Top 10 cele mai ȘOCANTE coperte de reviste ale tuturor timpurilor

Publicat: 14/05/2012, 15:51
Actualizat: 14/05/2012, 15:51

Șocantul, controversatul, scandalosul – iată câteva dintre elementele care au ajuns să fie incluse în politicile de marketing ale celor mai celebre reviste din lume. Uneori, pe coperta unei reviste este pusă o imagine șocantă doar pentru a atrage privirea cumpărătorului și a-l face să ia acea publicație. Alteori, motivul depășește nevoia de vânzare, iar editorii revistei respective se folosesc de o copertă scandaloasă pentru a atrage atenția asupra unui subiect, cum s-a întâmplat nu o dată în timpul războiului din Vietnam.

New York Daily News a alcătuit un top 10 al celor mai controversate coperte de revistă din istorie:

Revista Time a pus pe coperta numărului din 21 mai 2012 o imagine cu o femeie care își alăptează băiatul de 4 ani. Fotografia a stârnit controversă în toată lumea, iar revista a fost acuzată că a apelat la un senzaționalism gratuit.

John Lennon, gol și sărutându-și soția, pe Yoko Ono, cu câteva ore înainte să fie ucis, în 8 decembrie 1980. Fotografia a apărut pe coperta revistei Rolling Stone, în numărul din 11 ianuarie 1981.

Editorii de la Time au fost acuzați de rasism după ce au pus pe coperta unui număr din 1994 o fotografie cu celebrul criminal O.J.Simpson, a cărui piele a fost închisă la culoare în timpul prelucrării imaginii.

Această copertă a revistei New Yorker, care a apărut în 21 iulie 2008, se voia o parodie a dezinformărilor din campania prezidențială americană de la acea vreme.

Realizatoarea TV Ellen DeGeneres a anunțat că este lesbiană pe coperta revistei Time, din 14 aprilie 1997. În urma acestui anunț, mai multe instituții de presă au decis să renunțe la colaborarea cu DeGeneres.

Revista Life a avut pe coperta din 16 noiembrie 1965 o fotografie cu un prizonier de război din Vietnam. Coperta, care a devenit una dintre cele mai celebre din lume, a avut rolul de a sprijini protestele împotriva războiului din Vietnam.

Coperta revistei Time din 8 aprilie 1966, care reia sub formă de întrebare afirmația lui Nietzsche „Dumnezeu a murit”, este considerată cea mai controversată copertă a tuturor timpurilor. În urma acestui număr, la adresa redacției a ajuns cel mai mare număr de scrisori de la cititori care a fost primit de vreo instituție de presă vreodată.

La puțin timp după ce Steve Jobs s-a întors la Apple, în 1997, revista Wired a pus pe copertă o imagine cu logo-ul Apple, înconjurat de o coroană de spini. Sub fotografie, este scris: „Roagă-te”. Articolul de deschidere al acestui număr a fost „101 modalități de a salva Apple”.

Actrița Demi Moore a fost prima vedetă care a pozat nud pe coperta unei reviste în timpul sarcinii. Moore a lansat un adevărat trend printre gravidele de la Hollywood, care aveau să copieze această copertă a Vanity Fair în anii următori.

Înainte de celebrul accident cu sutienul de la SuperBowl, Janet Jackson a pozat topless pe coperta revistei Rolling Stone din 16 septembrie 2

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×